1 | Asistența în privința modificărilor legislative | Combaterea violentei in familie | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători şi procurori cu competenţe în soluţionarea cauzelor privind violenţa domestică. Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: Conștientizarea fenomenului de violență domestică; Ordinul de protecție provizoriu; Ordinul de protecție. Elemente procedurale și de fond; Infracțiuni de violență domestică și alte infracțiuni asupra membrilor familiei; Administrarea probatoriului în cauzele penale; Măsuri preventive, individualizarea pedepselor, pedepse complementare, compatibilizarea cu obligațiile ordinului de protecție. | 10.04.2025 | 11.04.2025 | Bucureşti | 20 |
2 | Drept administrativ si financiar-fiscal | Impozit pe profit. TVA. Accize - repere jurisprudențiale actuale | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de participanți, selectați cu precădere din rândul judecătorilor specializați în domeniul dreptului administrativ și financiar-fiscal din cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Seminarul va aborda prevederile legislative și jurisprudența cu caracter de noutate în domeniu, precum şi aspectele soluționate diferit în cadrul instanțelor în această materie, jurisprudența obligatorie a instanțelor europene, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale. | 10.04.2025 | 11.04.2025 | București | 20 |
3 | Drept penal | Investigarea și judecarea infracțiunilor privind traficul de droguri | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de procurori si judecători care soluționează cauze privind infracțiunile specifice traficului și consumului ilicit de droguri. Seminarul are ca obiective asigurarea unei înțelegeri aprofundate a legislației naționale și internaționale aplicabile în domeniul traficului de droguri, asigurarea unei interpretări corecte și uniforme a legislației în domeniul traficului de droguri, prin aplicarea corespunzătoare a jurisprudenței, înțelegerea fenomenului traficului de droguri – analiza evoluției fenomenului la nivel global și național, analiza profilului traficanților, rețelelor transnaționale de trafic și metodelor utilizate pentru transportul și distribuția drogurilor, îmbunătățirea competențelor în evaluarea și interpretarea probelor din dosarele având ca obiect traficul de droguri, creșterea capacității de a analiza cazurile de trafic de droguri cu elemente transfrontaliere – mecanisme internaționale de cooperare juridică. | 10.04.2025 | 11.04.2025 | Bucureşti | 20 |
4 | Abilitati non-juridice | Mindset pentru performanță în justiție | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători, procurori si alti profesionisti din sistemul judiciar. Seminarul are ca obiective îmbunătățirea abilităților de comunicare eficientă prin învățarea tehnicilor de ascultare activă în scopul unei mai bune înțelegeri a părților implicate în procedurile judiciare, îmbunătățirea abilităților de gestionare a emoțiilor și a stresului profesional, inclusiv prin dobândirea de cunoștințe cu privire la tehnicile de auto-reglare emoțională, dezvoltarea inteligenței emoționale și a empatiei, dezvoltarea abilităților de îmbunătățire a relațiilor interpersonale la locul de muncă prin construirea unei atmosfere de respect reciproc între magistrați, avocați, grefieri, justițiabili și alte persoane implicate în procedurile judiciare, dezvoltarea abilității de a face față schimbărilor și incertitudinilor. | 14.04.2025 | 15.04.2025 | București | 20 |
5 | Drept penal | Aplicații practice privind investigarea accidentelor de muncă | Seminarul este dedicat formării unui număr de 5 judecători şi 15 procurori cu competenţe în soluţionarea cauzelor penale.Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: Cauza ”COLECTIV” - Particularitățile instrumentării cauzelor cu victime multiple; Noțiuni generale privind accidentele de muncă; Jurisprudența relevantă în materia accidentelor de muncă și probleme intervenite în practică. | 08.05.2025 | 09.05.2025 | București | 20 |
6 | Abilitati non-juridice | Comunicare în sala de judecată - seminar inclus in Catalogul EJTN | Seminarul cu tema Comunicare în sala de judecată se adresează unui număr de 10 judecători români. Alte 10 locuri vor fi oferite judecătorilor europeni, în cadrul Catalogului Plus al Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN).Seminarul se va desfășura în limba engleză. Tematica se va concentra, printre altele, pe aspectele generale ale comunicării, precum și pe comunicarea cu martorii, avocații și părțile implicate în procedurile civile. | 08.05.2025 | 09.05.2025 | București | 10 |
7 | Abilitati non-juridice | Etică și Judgecraft/ Arta de a fi judecător | Seminarul este dedicat formării unui număr de aproximativ 20 de judecători. Seminarul se va concentra asupra setului de abilităţi comune aplicabile judecătorilor la toate nivelurile de jurisdicţie, iar tematica va include elemente privind comportamentul judiciar şi de etică, capacitatea de adaptare judiciară şi practicarea abilităţilor non-juridice în sala de judecată. | 08.05.2025 | 09.05.2025 | Bucureşti | 20 |
8 | Drept administrativ si financiar-fiscal | Achiziții publice | Seminarul este destinat unui număr de 20 participanţi din rândul judecătorilor, procurorilor şi altor profesionişti din domeniul juridic, seminarul fiind adresat cu precădere judecătorilor specializaţi în domeniul contenciosului administrativ/achiziţiilor publice. În cadrul seminarului vor fi analizate și dezbătute problemele importante și/sau controversate generate de aplicarea în practică a dispozițiilor legale din domeniul achizițiilor publice, precum și aspectele de noutate din practica CJUE în materie. | 12.05.2025 | 13.05.2025 | Bucureşti | 20 |
9 | Abilitati non-juridice | Mindset pentru performanță în justiție | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători, procurori si alti profesionisti din sistemul judiciar. Seminarul are ca obiective îmbunătățirea abilităților de comunicare eficientă prin învățarea tehnicilor de ascultare activă în scopul unei mai bune înțelegeri a părților implicate în procedurile judiciare, îmbunătățirea abilităților de gestionare a emoțiilor și a stresului profesional, inclusiv prin dobândirea de cunoștințe cu privire la tehnicile de auto-reglare emoțională, dezvoltarea inteligenței emoționale și a empatiei, dezvoltarea abilităților de îmbunătățire a relațiilor interpersonale la locul de muncă prin construirea unei atmosfere de respect reciproc între magistrați, avocați, grefieri, justițiabili și alte persoane implicate în procedurile judiciare, dezvoltarea abilității de a face față schimbărilor și incertitudinilor. | 15.05.2025 | 16.05.2025 | online | 20 |
10 | Abilitati non-juridice | Engleză juridică. Aspecte civile (dr comercial) - seminar inclus in catalogul EJTN | Seminarul inclus în Catalogul EJTN Plus este dedicat formării unui număr de 10 judecători de la nivelul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție specializați în soluționarea cauzelor comerciale. Alte 10 locuri vor fi oferite magistraților străini. În raport cu seminarele organizate anterior în materie, vor fi accentuate aspecte mai apropiate de activitatea practică a magistraților, cu orientarea procesului de învățare spre elemente de vocabular care țin de cooperarea judiciară în materie civilă. Astfel, agenda va cuprinde în principal elemente de drept european, alături de elemente de drept comparat. | 19.05.2025 | 21.05.2025 | Bucureşti | 10 |
11 | CEDO | Combaterea discriminării. Infracțiuni motivate de ură | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 participanți - judecători (cu precădere specializați în domeniul dreptului penal), procurori și alți profesioniști din sistemul judiciar. Seminarul va aborda teme specifice precum definirea și caracteristicile infracțiunilor motivate de ură, diferențierea infracțiunilor motivate de ură de alte tipuri de infracțiuni, cadrul juridic internațional și național privind infracțiunile motivate de ură, recunoașterea motivului discriminatoriu ca element al infracțiunii, investigarea infracțiunilor motivate de ură, standardele de probă și dificultățile în dovedirea infracțiunilor motivate de ură, impactul infracțiunilor motivate de ură asupra victimelor și comunităților, combaterea stereotipurilor și prejudecăților în sistemul judiciar, jurisprudența relevantă privind infracțiunile motivate de ură, exemple de bune practici din alte sisteme judiciare. | 29.05.2025 | 30.05.2025 | Bucureşti | 20 |
12 | Drept administrativ | Domenii speciale de interes in contencios administrativ | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de participanți, selectați cu precădere din rândul judecătorilor specializaţi în acest domeniu din cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cadrul seminarului vor fi abordate teme selectate dintre propunerile primite din partea participanților la seminarele anterioare, precum aspecte legate de urbanism, fonduri structurale, modificările legislative intervenite la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, noutăți intervenite în aplicarea Codului administrativ și alte aspecte de practică neunitară în domeniu. | 29.05.2025 | 30.05.2025 | București | 20 |
13 | Dreptul muncii şi protecţiei sociale | Dreptul muncii în practica judiciară: abordări și tendințe actuale | Seminarul este destinat unui număr de 20 de judecători cu competențe în soluționarea litigiilor privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Seminarul are ca obiective asigurarea unei înțelegeri clare și aprofundate a principiilor fundamentale ale dreptului muncii (precum protecția drepturilor lucrătorilor, dreptul la negociere colectivă, condițiile de muncă etc.) și al sistemului de asigurări sociale (pensii, șomaj, accidente de muncă, asigurări de sănătate etc.), actualizarea cu cele mai recente modificări legislative din domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale, inclusiv noile reglementări naționale și reglementările europene, îmbunătățirea abilităților de a interpreta și aplica corect jurisprudența națională și europeană în domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale, dezvoltarea competenței de a interpreta și aplica corect norme complexe, având în vedere specificitatea cazurilor din domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale, dobândirea de cunoștințe complete despre cadrul legislativ național și internațional în domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale, incluzând Codul Muncii, legislația europeană, legislația privind asigurările sociale, precum și normele și procedurile administrative relevante. | 29.05.2025 | 30.05.2025 | online | 20 |
14 | CEDO | Jurisprudenta CEDO - aspecte penale | Seminarul este destinat unui număr de 20 participanţi din rândul judecătorilor, procurorilor precum şi altor profesionişti din sistemul judiciar. Seminarul are ca obiective asigurarea unei înțelegeri clare a principiilor fundamentale consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a modalității în care acestea influențează prevederile naționale, dezvoltarea abilităților de integrare a jurisprudenței CEDO în soluționarea cazurilor penale naționale, îmbunătățirea abilităților de interpretare coerentă și conformă a legislației interne cu standardele CEDO, asigurarea protecției depline a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cadrul procedurilor judiciare penale, în conformitate cu standardele CEDO. | 02.06.2025 | 03.06.2025 | online | 25 |
15 | Justiţia pentru minori | Tehnici de audiere a minorilor in cauzele penale | Seminarul este dedicat formării unui număr de aproximativ 20 de procurori care soluționează cauze de agresiune sexuală comise asupra minorilor și are ca obiectiv dezvoltarea competențelor procurorilor în ceea ce privește realizarea procedeului probator al audierii copiilor victime ale abuzului sexual prin utilizarea celui mai validat instrument științific la nivel internațional – Protocolul de audiere NICHD. | 05.06.2025 | 06.06.2025 | București | 20 |
16 | Drept penal | Traficul de persoane - instrumente legale și abordări interdisciplinare | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de procurori si judecători care soluționează cauze privind infracțiunile specifice traficului de persoane. Seminarul are ca obiective dezvoltarea cunoștințelor privitoare la legislația națională și internațională aplicabilă în domeniul combaterii traficului de persoane, înțelegerea fenomenului traficului de persoane și a contextului său social, economic și psihologic - identificarea factorilor sociali, economici și psihologici care contribuie la dezvoltarea fenomenului traficului de persoane, înțelegerea diferențelor între tipurile de trafic de persoane, îmbunătățirea cunoștințelor privitoare la tehnicile de investigare și evaluare a cazurilor de trafic de persoane, creșterea capacității de a gestiona cazuri complexe de trafic de persoane care implică mai multe părți, rețele infracționale și infracțiuni conexe. | 05.06.2025 | 06.06.2025 | București | 20 |
17 | Drept civil | Conferința cu tema Probleme de practică neunitară privind executarea silită | Conferința este destinată participării unui număr de aproximativ 80 de judecători de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor, cu atribuții în soluționarea cauzelor vizând materia executării silite, și a altor specialiști in domeniu. Obiectivul general al conferinței constă în asigurarea unei practici unitare a instanțelor judecătorești în soluționarea dosarelor privind materia executării silite, prin identificarea, dezbaterea și rezolvarea problemelor de drept soluționate diferit sau a celor cu caracter de noutate ivite în activitatea judiciară. | 12.06.2025 | 13.06.2025 | București | 80 |
18 | Abilitati non-juridice | Mindset pentru performanță în justiție | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători, procurori si alti profesionisti din sistemul judiciar. Seminarul are ca obiective îmbunătățirea abilităților de comunicare eficientă prin învățarea tehnicilor de ascultare activă în scopul unei mai bune înțelegeri a părților implicate în procedurile judiciare, îmbunătățirea abilităților de gestionare a emoțiilor și a stresului profesional, inclusiv prin dobândirea de cunoștințe cu privire la tehnicile de auto-reglare emoțională, dezvoltarea inteligenței emoționale și a empatiei, dezvoltarea abilităților de îmbunătățire a relațiilor interpersonale la locul de muncă prin construirea unei atmosfere de respect reciproc între magistrați, avocați, grefieri, justițiabili și alte persoane implicate în procedurile judiciare, dezvoltarea abilității de a face față schimbărilor și incertitudinilor. | 12.06.2025 | 13.06.2025 | online | 20 |
19 | CEDO | Jurisprudenta CEDO - aspecte civile | Seminarul este destinat unui număr de 20 participanţi din rândul judecătorilor, procurorilor precum şi altor profesionişti din sistemul judiciar. Seminarul are ca obiective asigurarea unei înțelegeri clare a principiilor fundamentale consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a modalității în care acestea influențează prevederile naționale, dezvoltarea abilităților de integrare a jurisprudenței CEDO în soluționarea cazurilor civile naționale, îmbunătățirea abilităților de interpretare coerentă și conformă a legislației interne cu standardele CEDO, asigurarea protecției depline a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cadrul procedurilor judiciare civile, în conformitate cu standardele CEDO. | 16.06.2025 | 17.06.2025 | online | 25 |
20 | Justiţia pentru minori | Tehnici de audiere a minorilor in cauzele penale | Seminarul este dedicat formării unui număr de aproximativ 20 de judecători care soluționează cauze penale și are ca obiectiv dezvoltarea competențelor judecătorilor în ceea ce privește realizarea procedeului probator al audierii copiilor victime ale abuzului sexual prin utilizarea celui mai validat instrument științific la nivel internațional – Protocolul de audiere NICHD. | 19.06.2025 | 20.06.2025 | București | 20 |
21 | Abilitati non-juridice | Comunicare și leadership | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 participanți atât din rândul judecătorilor, procurorilor și altor profesioniști din sistemul judiciar, cât și din rândul formatorilor cu normă întreagă și personalului INM de specialitate juridică. Seminarul are ca obiective identificarea specificităților comunicării verbale, non-verbale, para-verbale, înțelegerea noțiunii de leadership, identificarea și aplicarea principalelor tipuri de leadership în funcție de context, identificarea diferitelor tipuri de conflicte și gestionarea în mod eficient a rezolvării lor, dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și non-verbală și conștientizarea importanței comunicării non-verbale. | 11.09.2025 | 12.09.2025 | București | 20 |
22 | Justiţia pentru minori | Justiția pentru minori - aspecte penale | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători şi procurori cu competenţe în soluţionarea cauzelor cu minori în materie penală. Seminarul are ca obiectiv evidențierea elementelor de noutate în soluționarea cauzelor cu minori în materie penală, precum şi crearea unei practici unitare în domeniu, cu accent pe problematica interacțiunii și audierii minorilor implicați în procedurile judiciare. | 15.09.2025 | 16.09.2025 | București | 20 |
23 | Drept penal | Protecția victimelor traficului de persoane | Seminarul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului proactiv al sistemului de justiție la traficul de persoane din România” derulat de către International Justice Mission cu suportul Oficiului pentru Monitorizarea și Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Departamentului de Stat al S.U.A. și este dedicat formării unui număr de 15 judecători care soluționează cauze privind infracțiunile specifice traficului de persoane. Seminarul are ca obiective înțelegerea victimei traficului de persoane - identificarea factorilor de risc care conduc la implicarea victimelor în rețele de trafic de persoane (vulnerabilitățile economice, sociale, educaționale, psihologice și familiale), analizarea profilului victimelor (femei, copii, migranți, persoane din medii defavorizate și persoanele cu dizabilități), înțelegerea modului în care traficanții crează o relație de control psihologic asupra victimelor, înțelegerea impactulului psihologic și emoțional asupra victimelor traficului de persoane - înțelegerea traumelor psihologice suferite de victime, impactul pe termen lung asupra victimelor și importanța unei abordări terapeutice și de reintegrare socială în procesul judiciar, cum se manifestă Tulburarea de Stres Post-Traumatic (PTSD), anxietatea, depresia și alte tulburări psihologice ca urmare a experienței traficului de persoane;asigurarea protecției și drepturilor victimelor în cadrul procesului judiciar - aplicarea măsurilor de protecție a victimelor în instanță, aplicarea unor proceduri speciale în cazul victimelor vulnerabile (copii, victime ale traficului sexual etc.), analiza rolului instanțelor în asigurarea accesului victimelor la asistență juridică, psihologică și medicală, în vederea protecției drepturilor lor și reintegrării în societate, îmbunătățirea abilității magistraților de a înțelege nevoile de protecție și reintegrare socială a victimelor traficului de persoane, promovarea colaborării între magistrați și diverse organizații care sprijină victimele traficului de persoane. | 22.09.2025 | 25.09.2025 | Poiana Bașov | 15 |
24 | Drept penal | Combaterea coruptiei | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători și procurori care au competențe în soluționarea cauzelor penale şi alți profesionişti din domeniul juridic. Seminarul are ca obiective identificarea aspectelor esențiale și controversate din practica judiciară în ceea ce privește infracțiunile de corupție/în legătură cu infracțiunile de corupție; aplicarea în activitatea curentă a textelor legale dezbătute și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale în domeniu, precum și jurisprudența CEDO și CJUE în materie; exersarea, prin aplicarea în activitatea curentă, a cunoștințelor dobândite, în vederea îmbunătățirii constante a acestora, în contextul generat de necesitatea unificării practicii judiciare. | 25.09.2025 | 26.09.2025 | București | 20 |
25 | Litigii cu profesioniști | Clauze abuzive in relația profesionist-consumator | Seminarul se adresează unui număr de 20 de judecători de la nivelul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel. În cadrul seminarului se vor aborda aspecte de interes precum: consecințele constatării caracterului abuziv al unor clauze într-un contract de credit, acțiuni întemeiate pe dispozițiile din Legea nr. 77/2016, aspecte de noutate aduse prin Legea nr. 243/2024, privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe, acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor - Legea nr. 414/2023, alte probleme de practică neunitară. | 29.09.2025 | 30.09.2025 | București | 20 |
26 | Justiţia pentru minori | Justiția pentru minori - aspecte civile | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători şi procurori cu competenţe în soluţionarea cauzelor cu minori, aspecte civile. Sesiunea de formare are ca obiectiv evidențierea elementelor de noutate în soluționarea cauzelor cu minori în materie civilă, precum şi crearea unei practici unitare în domeniu. Vor fi abordate teme precum autoritatea parentală, alienarea parentală – perspectivă integrată, locuința copilului și programul de legături personale, audierea minorului – elemente de drept și psihologie; expertiza psihologică – mijloc de probă în litigiile privind minorii. | 29.09.2025 | 30.09.2025 | București | 20 |
27 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - aparatul tehnic din cadrul instituțiilor sistemului judiciar | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează personalului din aparatul tehnic al INM, CSM, SNG, IJ și MJ în domeniul comunicării și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
28 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - formatori INM | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează formatorilor INM și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
29 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - judecători cu funcții de conducere | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează judecătorilor cu funcții de conducere și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
30 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - judecători și procurori | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează judecătorilor și procurorilor și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
31 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - procurori cu funcții de conducere | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează procurorilor cu funcții de conducere și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
32 | Abilitati non-juridice | Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar - purtători de cuvânt | Modulul cu tema „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar” se adresează purtatorilor de cuvânt și este destinat unui număr de 30 de participanți. Parcurgerea acestui modul va facilita perfecționarea abilităților de comunicare ale magistraților în raporturile pe care le stabilesc cu mass-media și societate, îmbunătățind gradul de pregătire profesională în materia comunicării. | 01.10.2025 | 31.12.2025 | online | 30 |
33 | Drept penal | Administrarea probatoriului în cazul infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de procurori de la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii. Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice prevăzute de Codul penal; Dificultăți și aspecte divergente din practica judiciară; Vătămarea corporală din culpă și uciderea din culpă. Probleme din practica judiciară; Aspecte medico-legale ale consumului de cannabis, heroină, cocaină, opioide, substanțe psihoactive noi la persoanele ce conduc autovehicule; Aspecte medico-legale ale consumului de alcool etilic. | 02.10.2025 | 03.10.2025 | București | 20 |
34 | Drept civil | Aspecte relevante în materia dreptului civil și dreptului procesual civil | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători cu competenţe în soluţionarea cauzelor civile. Seminarul are ca obiectiv crearea unei practici unitare în acest domeniu, prin identificarea şi dezbaterea aspectelor soluţionate diferit în cadrul instanţelor, în materia dreptului civil și procesual civil. Vor fi abordate aspecte practice privind: aplicarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare a unui imobil - competență, timbraj, probatoriu specific, verificări ale instanței; acțiunea oblică și acțiunea revocatorie: competență, timbraj, cadru procesual, probațiune specifică, particularități substanțiale, ipoteze speciale; executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori . | 02.10.2025 | 03.10.2025 | București | 20 |
35 | Drept penal | Protecția victimelor traficului de persoane | Seminarul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului proactiv al sistemului de justiție la traficul de persoane din România” derulat de către International Justice Mission cu suportul Oficiului pentru Monitorizarea și Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Departamentului de Stat al S.U.A. și este dedicat formării unui număr de 15 judecători care soluționează cauze privind infracțiunile specifice traficului de persoane. Seminarul are ca obiective înțelegerea victimei traficului de persoane - identificarea factorilor de risc care conduc la implicarea victimelor în rețele de trafic de persoane (vulnerabilitățile economice, sociale, educaționale, psihologice și familiale), analizarea profilului victimelor (femei, copii, migranți, persoane din medii defavorizate și persoanele cu dizabilități), înțelegerea modului în care traficanții crează o relație de control psihologic asupra victimelor, înțelegerea impactulului psihologic și emoțional asupra victimelor traficului de persoane - înțelegerea traumelor psihologice suferite de victime, impactul pe termen lung asupra victimelor și importanța unei abordări terapeutice și de reintegrare socială în procesul judiciar, cum se manifestă Tulburarea de Stres Post-Traumatic (PTSD), anxietatea, depresia și alte tulburări psihologice ca urmare a experienței traficului de persoane;asigurarea protecției și drepturilor victimelor în cadrul procesului judiciar - aplicarea măsurilor de protecție a victimelor în instanță, aplicarea unor proceduri speciale în cazul victimelor vulnerabile (copii, victime ale traficului sexual etc.), analiza rolului instanțelor în asigurarea accesului victimelor la asistență juridică, psihologică și medicală, în vederea protecției drepturilor lor și reintegrării în societate, îmbunătățirea abilității magistraților de a înțelege nevoile de protecție și reintegrare socială a victimelor traficului de persoane, promovarea colaborării între magistrați și diverse organizații care sprijină victimele traficului de persoane. | 07.10.2025 | 10.10.2025 | Poiana Bașov | 15 |
36 | Drept penal | Combaterea criminalitatii economico-financiare | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători și procurori care au competențe în soluționarea cauzelor penale. Seminarul are ca obiectiv examinarea problemelor de drept specifice cauzelor privind infracțiuni economico-financiare dintr-o dublă perspectivă – juridică și economică – abordând și elemente de extraneitate în procesul de administrare a probatoriului. | 09.10.2025 | 10.10.2025 | online | 20 |
37 | Drept administrativ si financiar-fiscal | Impozit pe profit. TVA. Accize - repere jurisprudențiale actuale | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de participanți, selectați cu precădere din rândul judecătorilor specializați în domeniul dreptului administrativ și financiar-fiscal din cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Seminarul va aborda prevederile legislative și jurisprudența cu caracter de noutate în domeniu, precum şi aspectele soluționate diferit în cadrul instanțelor în această materie, jurisprudența obligatorie a instanțelor europene, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale. | 16.10.2025 | 17.10.2025 | București | 20 |
38 | Dreptul Uniunii Europene | Cooperare internațională în materie penală | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de participanţi, în principal de la nivelul curților de apel și al tribunalelor, precum și a parchetelor de pe lângă curți de apel și tribunale, din rândul judecătorilor specializaţi în drept penal, procurorilor şi a altor profesionişti din domeniul juridic. În cadrul seminarului vor fi abordate aspectele relevante în materia asistenţei judiciare, a extrădării, a transferării persoanelor condamnate, a transferului de proceduri, și a recunoaşterii hotărârilor, având în vedere legislaţia română cadru în materie, precum şi convenţiile multilaterale sau tratatele bilaterale în materia cooperării judiciare internaţionale în materie penală. | 20.10.2025 | 21.10.2025 | Bucureşti | 20 |
39 | Drept penal | Administrarea probatoriului in cauzele penale | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători și procurori cu competenţe în soluţionarea cauzelor penale. Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: Cercetarea la fața locului și percheziția; Constatări și expertize; Audierea persoanelor; Metode speciale de supraveghere; Metode speciale de cercetare; Probleme de loialitate și legalitate în camera preliminară. | 23.10.2025 | 24.10.2025 | Bucureşti | 20 |
40 | Drept penal | Metode speciale de supraveghere sau cercetare | Seminarul este destinat formării unui număr de 20 judecători și procurori cu competențe în soluționarea cauzelor penale. Seminarul are ca obiective aprofundarea prevederilor de drept procedural incidente asupra instituțiilor de drept luate in discutie, precum si jurisprudența națională și europeană cu caracter de noutate, schimbul de bune practici privind aplicarea soluțiilor tehnice utilizate de organele judiciare pentru obținerea anumitor mijloace de probă și aplicarea în practică a soluțiilor cu caracter unitar identificate pe parcursul seminarului. | 30.10.2025 | 31.10.2025 | online | 20 |
41 | Drept penal | Conflictul de interese și regimul juridic al incompatibilităților în exercitarea funcțiilor și demnităților publice | Seminarul este destinat unui număr de 20 de judecători care soluționează cauze de contencios administrativ la nivelul curților de apel. De asemenea, la acest eveniment vor participa și reprezentanți ai Agenției Naționale de Integritate și avocați. Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: Aspecte teoretice și practice privind regimul juridic al conflictului de interese în exercitarea funcțiilor și demnităților publice; Aspecte teoretice și practice privind regimul juridic al incompatibilităților în exercitarea funcțiilor și demnităților publice; Studierea unor spețe. | 06.11.2025 | 07.11.2025 | Bucureşti | 20 |
42 | Drept administrativ | Domenii speciale de interes in contencios administrativ | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de participanți, selectați cu precădere din rândul judecătorilor specializaţi în acest domeniu din cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cadrul seminarului vor fi abordate teme selectate dintre propunerile primite din partea participanților la seminarele anterioare, precum aspecte legate de urbanism, fonduri structurale, modificările legislative intervenite la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, noutăți intervenite în aplicarea Codului administrativ și alte aspecte de practică neunitară în domeniu. | 06.11.2025 | 07.11.2025 | București | 20 |
43 | Drept penal | Combaterea criminalitatii informatice | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de procurori si judecători care soluționează cauze privind infracțiunile informatice. În cadrul seminarului vor fi abordate teme de interes precum: tipologii și tendințe infracționale; cooperare interinstituțională și cooperare internațională; identificarea, colectarea și valorificarea probelor electronice; accesul la un sistem informatic; conservarea datelor informatice; percheziția informatică, criptomonedele și faptele de natură penală. | 13.11.2025 | 14.11.2025 | Bucureşti | 20 |
44 | Abilitati non-juridice | Engleză juridică. Aspecte civile (dr familiei) | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 judecători de la nivelul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție specializați în soluționarea cauzelor civile/de dreptul familiei. În raport cu seminarele organizate anterior în materie, vor fi accentuate aspecte mai apropiate de activitatea practică a magistraților, cu orientarea procesului de învățare spre elemente de vocabular care țin de cooperarea judiciară în materie civilă. Astfel, agenda va cuprinde în principal elemente de drept european, alături de elemente de drept comparat. | 13.11.2025 | 14.11.2025 | Bucureşti | 20 |
45 | Etică şi deontologie | Etică și deontologie | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători și procurori. În cadrul seminarului, participanţii vor avea ocazia să identifice elementele specifice abaterilor disciplinare prevăzute de lege, precum şi standardele de conduită profesională necesară judecătorilor şi procurorilor în desfăşurarea activităţilor, în conformitate cu onoarea şi demnitatea profesiei. | 17.11.2025 | 18.11.2025 | București | 20 |
46 | Drept penal | Infracțiuni de mediu | Seminarul este dedicat formării unui număr de 5 judecători şi 15 procurori cu competențe în dosare privind infracțiunile de mediu. Dintre temele abordate pe parcursul acestui seminar enumerăm următoarele: Introducere în domeniul infracționalității contra mediului. Definirea și lămurirea unor termeni specifici; Directiva 2024/1203/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal. Răspunderea persoanei juridice; Prezentarea infracțiunilor de poluare a apelor. Discuții teoretice; Prezentarea infracțiunilor de poluare a atmosferei și a solului. Discuții teoretice; Prezentarea infracţiunilor privind regimul deşeurilor. Discuţii; Prezentarea infracțiunilor privind produsele modificate genetic. Discuții;
Prezentarea infracţiunii de provocare a incendiilor în ariile protejate prev. de art. 98 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2005; Prezentarea infracțiunilor privind speciile de floră și faună protejate CITES; Prezentarea infracțiunilor privind substanțele periculoase. Discuții; Prezentarea infracţiunilor privind regimul îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor; Prezentarea infracțiunilor privind exploatarea resurselor naturale, a digurilor și barajelor; Constatarea infracțiunilor contra mediului și sesizarea organelor de urmărire penală. Structura și atribuțiile generale ale autorităților cu competențe de constatare a infracțiunilor contra mediului; Enumerarea procedeelor probatorii specifice ce pot fi efectuate în cazul cercetării infracțiunilor contra mediului. Atribuțiile ANABI. Stabilirea prejudiciului. Discuții teoretice și practice; Prezentarea de spețe. | 20.11.2025 | 21.11.2025 | Bucureşti | 20 |
47 | Abilitati non-juridice | Engleză juridică. Aspecte penale | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 judecători de la nivelul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, specializați în soluționarea cauzelor penale, precum și procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe. În raport cu seminarele organizate anterior în materie, vor fi accentuate aspecte mai apropiate de activitatea practică a magistraților, cu orientarea procesului de învățare spre elemente de vocabular care țin de cooperarea judiciară în materie penală. Astfel, agenda va cuprinde în principal elemente de drept european, alături de elemente de drept comparat. | 26.11.2025 | 27.11.2025 | Bucureşti | 20 |
48 | Drept civil | Probleme de practică neunitară privind executarea silită | Seminarul este destinat unui număr de 20 de judecători de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor, cu atribuții în soluționarea cauzelor vizând materia executării silite. În cadrul seminarului vor fi abordate teme precum: competența instanței de executare; calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cadrul contestațiilor la executare; prescripția dreptului de a obține executarea silită; obiectul, termenul de formulare și timbrarea contestațiilor la executare; intervenția în executarea silită; întoarcerea executării; diverse incidente în executarea silită; urmărirea silită mobiliară și imobiliară; executarea silită directă; executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face; executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori; procedura de executare silită fiscală. | 27.11.2025 | 28.11.2025 | București | 20 |
49 | CEDO | Antisemitism si Holocaust - istorie, memorie și legislație | Seminarul este dedicat formării unui număr de 20 de judecători (specializați cu precădere în domeniul dreptului penal), procurori, magistrați asistenți și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Seminarul are ca obiective aprofundarea legislaţiei naţionale și europene în domeniul combaterii extremismului, rasismului, discriminării și antisemitismului, precum și cazuistica instanțelor din România apărută în urma adoptării Legii nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. | 04.12.2025 | 05.12.2025 | online | 20 |
50 | Drept civil | Conferința cu tema Probleme de practică neunitară privind executarea silită | Conferința este destinată participării unui număr de aproximativ 80 de judecători de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor, cu atribuții în soluționarea cauzelor vizând materia executării silite, și a altor specialiști in domeniu. Obiectivul general al conferinței constă în asigurarea unei practici unitare a instanțelor judecătorești în soluționarea dosarelor privind materia executării silite, prin identificarea, dezbaterea și rezolvarea problemelor de drept soluționate diferit sau a celor cu caracter de noutate ivite în activitatea judiciară. | 11.12.2025 | 12.12.2025 | București | 80 |