Conferința cu tema: „Protecţia consumatorilor: cum alegem între soluționarea alternativă a litigiilor şi procedurile judiciare? Provocări şi realităţi” – eveniment organizat Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB)

Institutul Național al Magistraturii a găzduit în data de 14 mai 2024 Conferința cu tema: „Protecţia consumatorilor: cum alegem între soluționarea alternativă a litigiilor şi procedurile judiciare? Provocări şi realităţi” – eveniment organizat Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

Lucrările conferinței au fost deschise de dl prof. univ. dr. Valeriu Stoica și au beneficiat de participarea d-lui Alexandru Păunescu, directorul Direcției Juridice a BNR, a d-nei judecător Oana Maria Dumitrescu, a d-nei judecător Amelia Onișor, formatori cu normă întreagă în cadrul INM, a d-nei Nela Petrișor și a d-lui prof. univ. dr. Radu Rizoiu, prezenți în calitate de conciliatori CSALB.

Evenimentul s-a adresat în special judecătorilor care soluționează dosare de drept bancar și și-a propus să prezinte activitatea CSALB și modalitatea în care instanțele pot folosi CSALB în cadrul procedurilor judiciare.

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut