În arhitectura justiției, competențele juridice sunt indispensabile, însă eficiența actului de judecată depinde, în egală măsură, de capacitatea magistratului de a comunica limpede, convingător și echilibrat. Dialogul cu părțile, colaborarea cu colegii și interacțiunea cu societatea în ansamblu sunt elemente esențiale ale unui sistem judiciar modern și credibil.
În acest spirit, Institutul Național al Magistraturii a inițiat o serie de conferințe menite să ofere viitorilor judecători și procurori instrumentele necesare pentru o comunicare eficientă. În data de 26 februarie 2025 l-am avut alături pe Radu Gabriel, un actor cu o carieră remarcabilă în teatru, televiziune și film, dar care, de această dată, a îmbrăcat haina pedagogului.
Sub titlul „De la gând la cuvânt. Strategii pentru un discurs convingător”, prelegerea sa a explorat nu doar tehnici de gestionare a emoțiilor și tracului, ci și subtilitățile limbajului nonverbal și adaptarea discursului la audiență. Însă cel mai prețios sfat pe care l-a oferit viitorilor magistrați a fost, poate, cel mai simplu: să învețe să asculte cu răbdare și empatie, păstrând mereu, înainte de toate, umanitatea în actul de justiție.




