Conferinţă regională privind medierea (It is time for mediation), 30 septembrie 2022

Consiliul Cooperării Regionale (RCC), CSSP – Berlin Center for Integrative Mediation şi Asociaţia Internaţională a Mediatorilor din Sud-Estul Europei (IAMSEE) organizează, în data de 30 septembrie 2022, Conferinţa regională ‘It is time for mediation’.

Evenimentul se va desfăşura format hibrid, cu posibilitatea participării online, începând cu ora 9:00 (CET) / 10:00 (ora RO).

Conferinţa va reuni reputaţi experţi din Sud-Estul Europei specializaţi în domeniul medierii, reprezentanţi ai sistemelor judiciare şi puterii executive, ai societăţii civile şi mediului academic, în cadrul unor dezbateri care vor viza identificarea de soluţii eficiente şi sustenabile în vederea utilizării sporite a medierii în regiune.

Pentru detalii privind programul conferinţei şi înregistrarea în vederea participării, vă rugăm să accesaţi linkul de mai jos
https://www.balkanmediation.org/programme-and-registration-2022/


Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut