La data de 13 iunie 2025 s-a desfășurat o nouă ediție a Conferinței Naționale de Insolvență, organizată de Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România (INPPI) în colaborare cu Institutul Național al Magistraturii.
Evenimentul s-a desfășurat în Aula INM, s-a adresat judecătorilor care soluționează cauze în domeniul insolvenței și practicienilor în insolvență, formatori fiind judecători și avocați specializați în acest domeniu.
Conferința a avut un format interactiv, bazat pe prezentări, dialog și studii de caz, facilitând dialogul între profesioniștii implicați în soluționarea dosarelor de insolvență.


