Curs e-learning HELP în materia combaterii violenței impotriva femeilor și a violenței domestice

Institutul Național al Magistraturii are plăcerea să anunțe lansarea cursului e-learning „Combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, elaborat în cadrul proiectului derulat de Programul HELP (Programme for Human Rights Education for Legal Professionals) al Consiliului Europei.

Cursul este tradus în limba română și adaptat sistemului judiciar național, fiind structurat în 7 module care au în vedere cadrul legal european în materia combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, accesul la justiție, investigarea și soluționarea cauzelor de violență împotriva femeilor și violență domestică, remedii în cadrul procedurilor civile, mijloace alternative de soluționare a litigiilor.

Cursul de e-learning este deschis participării a 30 de judecători și procurori și va fi parcurs cu sprijinul a 2 tutori HELP, formatori ai Institutului Național al Magistraturii. Cursul, împreună cu toate materialele suport vor fi disponibile în limba română. Participanții care vor finaliza cu succes cursul vor primi un certificat emis de Programul HELP din cadrul Consiliului Europei.

Înscrierea în vederea parcurgerii cursului de e-learning este posibilă exclusiv prin completarea și transmiterea, până la data de 12 mai 2021, a formularului online pus la dispoziție de INM, disponibil aici

Cursul va fi lansat în cadrul unui eveniment online, organizat în data de 18 mai 2021, la care vor fi invitați să participe magistrații înscriși la cursul de e-learning. Evenimentul va prilejui prezentarea ofertei de formare HELP, a platformei HELP și a cursului și se va desfășura în limba română.

Detalii privind cursul, condițiile de participare și proiectul agendei evenimentului de lansare sunt disponibile în anunțul atașat.

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut