Formarea internațională


Desfășurându-și activitatea într-un cadru internațional, Institutul Național al Magistraturii este implicat în numeroase proiecte și colaborări internaționale, care contribuie la consolidarea și dezvoltarea sistemului judiciar românesc.

Începând cu anul 2018, INM a reorganizat structura instituțională, înființând Biroul de Relaţii internaţionale, proiecte cu finanţare externă şi relaţii publice. Acest birou funcţionează sub coordonarea Directorului INM și este responsabil pentru implementarea proiectelor cu finanțare externă, gestionarea relațiilor internaționale și a relaţiilor publice vizând domeniul de competență al INM.

INM stabilește și dezvoltă relații de cooperare cu parteneri internaționali, inclusiv instituții de formare, alte organizații și instituții internaționale, atât în cadrul rețelelor de formare din care face parte, cât și în proiecte de colaborare specifice.

De asemenea, prin intermediul rețelelor internaţionale de formare juduciară, cum sunt Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (European Judicial Training Network – EJTN/REFJ), Reţeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară (Euro-Arab Judicial Training Network – EAJTN), precum şi Organizația Internațională de Formare Judiciară (International Organization for Judicial Training – IOJT), în care INM participă în calitate de membru, se asigură menținerea celor mai înalte standarde de formare pentru judecătorii şi procurorii din România.

În ultimii ani, INM a implementat proiecte finanțate din fonduri externe, cum ar fi Programul de Cooperare Româno-Elvețian, Mecanismul Financiar Norvegian, precum și proiecte finanțate de Comisia Europeană sau alte instituții internaționale. Aceste proiecte vizează îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale ale membrilor sistemului judiciar, acoperind o varietate de domenii de formare.

Prin implicarea activă în aceste proiecte și colaborări internaționale, INM contribuie la promovarea standardelor europene și internaționale în domeniul judiciar și la consolidarea profesionalismului și competențelor magistraţilor din România.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut