Judiciary Learning Grant – Proiect de finanțare a formării judiciare 2023

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN lansează componenta programului de schimb intitulată “Judiciary Learning Grant – Proiect de finanțare a formării judiciare”.

EJTN își propune să pună la dispoziția sistemelor judiciare posibilitatea de a utiliza o abordare individualizată, autonomă, activă şi flexibilă de învățare și de a folosi cunoștințele dobândite pentru a rezolva problemele pe care le întâmpină în practica judiciară. Astfel, programul va permite magistraților şi formatorilor  să conceapă rapid proiecte de studii personalizate, a căror implementare să fie posibilă în mod flexibil, în locații şi perioade accesibile chiar şi în condiţii de măsuri sanitare restrictive.

Programul își propune să consolideze activitatea judiciară și să contribuie efectiv la o schimbare pozitivă prin dialog, abordare colaborativă în soluţionarea problemelor din practica judiciară, precum și la crearea de rețele judiciare transnaționale.

Astfel, în măsura în care un judecător, un procuror sau un formator identifică, în activitatea sa profesională curentă, o nevoie de formare în context internațional, în vederea soluționării unei probleme juridice concrete cu care se confruntă, nevoie de formare care poate consta în dobândirea de cunoștințe, informații privind soluții adoptate în cadrul altor jurisdicții etc., și dacă stabilește că acestea pot fi obținute printr-un stagiu organizat într-un alt stat, poate depune un proiect de formare judiciară prin care să solicite finanțarea stagiului respectiv.

Stagiile pot fi organizate atât în cadrul instanţelor, parchetelor, instituţiilor naționale de formare, cât și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau la Curtea de Jutiție a Uniunii Europene. Obligația de a identifica instanța/parchetul/ instituția gazdă revine magistraților/formatorilor candidați, aceștia având obligația de a depune, odată cu proiectul, acordul de găzduire completat și semnat de către instanța/parchetul/instituția care va găzdui schimbul. De asemenea, stabilirea perioadei, precum și a agendei stagiului se va realiza tot de magistrații candidați, de comun acord cu instanța/parchetul/instituția gazdă.

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut