România se califică în Marea Finală a Competiției THEMIS 2023

Echipa Institutului Național al Magistraturii, formată din auditorii de justiție Ioana Bianca Burciu, Karina Livia Reizner și Aurelia Vasilache, coordonată și însoțită de către doamna judecător Laura Andrei, formator al INM, a obținut calificarea în Marea Finală a Competiției internaționale THEMIS, Ediția a XVIII-a, organizată de către Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN/REFJ). Echipa a ocupat locul I în cadrul Semifinalei B, care s-a desfășurat în perioada 6 – 9 iunie 2023, la Napoli, în Italia.

Domeniul de concurs al acestei etape a fost Drept european și Drept european al familiei, iar în cadrul său au concurat nouă echipe provenind din 8 state, după cum urmează: 1 echipă reprezentând Albania, 1 echipă reprezentând Cehia, 1 echipă reprezentând Franța, 1 echipă reprezentând Italia, 1 echipă reprezentând Polonia, 1 echipă reprezentând Regatul Țărilor de Jos, 1 echipă reprezentând Serbia și 2 echipe reprezentând România.

Cea de a doua echipă română participantă în această Semifinală a fost constituită din auditorii de justiție Maria Jude, Alexandra Ghintuială și Fabiana Gabriela Șoșoi, echipa fiind coordonată și însoțită de către doamna judecător Raluca Cristina Radu, formator al INM.

Echipele române s-au bucurat, de asemenea, pe tot parcursul pregătirii în vederea participării în Semifinală, de îndrumare juridică și lingvistică din partea doamnei judecător Amelia Onișor, a domnului judecător Bogdan Sebastian Gavrilă, precum și a doamnei Carmen Roxana Țane, formatori ai INM.

Participarea în această etapă competițională a echipei formate din auditorii de justiție români a constat în elaborarea unor lucrări care pot fi consultate la adresa https://traininghub.ejtn.eu/seminars-and-webinars/listing/1341-semi-final-b-eu-and-european-family-law și susținerea unor prezentări orale ale acestora, urmate de sesiuni interactive de dezbateri cu membrii Juriului.

Adresăm felicitări echipelor participante și domnilor formatori și urăm succes, în continuare, echipei calificate în Marea Finală a Competiției, care urmează a se desfășura în România, în cursul lunii decembrie.

Reamintim, pe această cale, că organizarea la București a ultimei etape competiționale din 2023, al cărei domeniu va fi Acces la Justiție, se datorează succesului repurtat în cadrul ediției anterioare, de către o echipă a României, prin câștigarea Premiului I.

Detalii cu privire la Competiția THEMIS din acest an, dar și cu privire la edițiile anterioare, pot fi consultate prin accesarea paginii web dedicate proiectului, pe site-ul Rețelei Europene de Formare Judiciară/European Judicial Training Network:

https://traininghub.ejtn.eu/seminars-and-webinars/listing?topic=themis

https://ejtn.eu/activity/themis/

https://portal.ejtn.eu/en/About/THEMIS11/

Institutul Național al Magistraturii

9 iunie 2023

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut