Stagiu de practică în cadrul cabinetelor și societăților de avocați 2024

Av. Stelian GAROFIL –  Managing Partner, SCP DRAGNE & ASOCIATII

1. De ce ați ales sa primiți în stagiu, în cadrul societății dumneavoastră  de avocatură, auditori de justiție?

Sltelian Garofil: Este deja o traditie a societatii de avocati „Dragne si Asociatii” sa raspunda pozitiv la solicitarile Baroului Bucuresti pentru primirea auditorilor de justitie in fiecare an, pentru stagiul de practica. Am considerat ca, in acest mod, viitorii judecatori si procurori vor cunoaste profesia de avocat „ din interior” si asta ii  va ajuta sa gestioneze mai potrivit relatia cu avocatul in activitatea lor curenta. Poate si din acest motiv am vazut o imbunatatire a dialogului dintre cele doua profesii juridice in ultima perioada de timp.

2. La finalul celor doua săptămâni, cum priviți viitorul relației dintre magistrați și avocați?

Sltelian Garofil: Privim cu optimism modul in care, cu maturitate, cele doua profesii vor reusi sa colaboreze, in scopul realizarii functiilor procesuale pe care le au. Beneficiarul cresterii capacitatii de dialog a celor doua profesii va fi omul de rand, justitiabilul care apeleaza la avocati si la serviciul public al justitiei pentru protejarea drepturilor si intereselor sale.

Aurelia VASILACHE – auditor de justiție, Institutul Național al Magistraturii

1. Credeți că a fost util, pentru formarea dumneavoastră, să intrați în contact și să petreceți două săptămâni în cadrul unui birou de avocatură?

Aurelia Vasilache: Consider că este util în această etapă a pregătirii din cadrul formării inițiale ca viitor magistrat să intru în contact cu un birou de avocatură pe parcursul celor două săptămâni de practică.

Participarea la discuțiile cu coordonatorul cabinetului m-a ajutat să înțeleg activitatea de consultanță și gestionarea proiectelor juridice în fața instituțiilor statului. Totodată, redactarea actelor juridice m-au ajutat să înțeleg mai aprofundat aspectele pe care nu le întâlnim în practică din poziția de magistrat. În plus, am putut să îmi fac o idee clară despre ce presupune profesia de avocat și cum este interacțiunea între aceștia și clienți, pe de o parte, dar și provocările pe care le întâmpină în sala de judecată.

Această experiență este cu atât mai utilă cu cât pe lângă dobândirea experiențelor și cunoștințelor acumulate în primul an petrecut în cadrul Institutului Național al Magistraturii și în perioada de stagiu efectuată la Judecătoria Iași, am putut să înțeleg, datorită acestui stagiu, mult mai bine de ce probleme m-aș putea lovi în sala de judecată și cum să identific rapid soluțiile la acestea.

2. Care apreciați că sunt elementele care ar putea pune relația dintre avocați și magistrați într-o perspectivă nouă?

Aurelia Vasilache: Gândind-mă la o perspectivă nouă, consider că efectuarea unor întâlniri instituționalizate pentru dezbaterea problemelor de practică neunitară ar putea conduce nu doar la o înțelegere mai bună a anumitor aspecte legislative și practice, dar și la o îmbunătățire a actului de justiție. De asemenea, astfel de întâlniri ar putea conduce și la facilitarea identificării problemelor de drept care există în practică.

Un al element care ar putea pune relația dintre avocați și magistrați într-o perspectivă nouă ar fi efectuarea unor stagii de practică încrucișate între cele două profesii. În acest sens, atât magistratul, cât și avocatul ar putea observa și înțelege problemele pe care le întâmpină fiecare profesie, dar și aspectele administrative aferente.

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro. Programul Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conținutul acestui site web nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Institutul National al Magistraturii

Introduceți adresa de email și selectați categoria de anunturi .

Sari la conținut